Drumul spre actorie

dscn2669  Drumul spre actorie DSCN2669 800x600

Ea este Raluca. Are 26 de ani şi joacă pe scena Teatrului Nottara de aproximativ doi ani. Şi-a dorit dintotdeauna să fie actriţă. Drumul spre actorie este însă unul lung. Înainte să se bucure de experienţa pe care ţi-o oferă scena, Raluca a descoperit viaţa de culise. După absolvire s-a angajat ca sufleur. Aşa a avut oportunitatea să cunoască oameni pe care înainte îi admira doar din postura de simplu spectator. Iar când ajungi să le şopteşti replicile celor pe care îi admiri profund, visul tău pare din ce în ce mai palpabil. Tot ce trebuie să faci este să profiţi de oportunităţile care apar.

În cazul său oportunitatea s-a numit ,, Aprilie, dimineaţa!”, un spectacol de Mihai Ispirescu, în regia Dianei Lupescu. O piesă despre încercarea umanităţii de a căpăta personalitate, de a descoperi valoarea individuală. Deşi este o comedie, spectacolul are un mesaj pătrunzător: ,,Oamenii nu sunt doar o statistică”.  Alături de Lucian Ghimişi, Dan Clucinschi, Ada Navrot şi Mihai Marinescu, Raluca Tiţa a trăit emoţia primului rol.

Prima dată când am urcat pe scenă am avut nişte emoţii!… Îmi tremurau picioarele. Cred că era vizibil din public… Ulterior a venit relaxarea, plăcerea şi bucuria.

Echipa Teatrului Nottara a jucat acest spectacol şi pe scena Palatului Cotroceni, asta după ce sediul din Bulevardul Magheru a fost închis temporar în noiembrie anul trecut, clădirea fiind una cu risc seismic ridicat.

dscn2671  Drumul spre actorie DSCN2671 800x600

Nimic nu poate sta însă în calea pasiunii. Majoritatea spectacolelor se joacă cu casa închisă. A fost şi cazul ultimei reprezentaţii: ,, O poveste foarte simplă”, de Marina Lado, în regia lui Ljupcho Gyorgievski. Un spectacol care s-a jucat pe scenele a peste 100 de teatre din Rusia şi Ucraina. O piesă despre cum oamenii reuşesc să fie mai animale decât animalele.

Mi-a fost un pic frică de rolul asta, recunosc. La început nu am văzut povestea din spatele textului. Am citit manuscrisul la prima mână şi am zis: ,,Aoleu! E un animal! Ce mă fac!” A fost o adevărată provocare să umanizez un animal. Pe lângă personaj a fost foarte greu să lucrez cu un regizor străin. N-am crezut în viaţa mea că bariera lingvistică poate să fie atât de pregnantă, chiar şi atunci când ambii interlocutori stăpânesc foarte bine limba engleză. Este o barieră, pentru că altfel te exprimi în limba maternă, altfel simţi lucrurile. În plus, Ljupcho Gyorgievski are o altfel de gândire decât noi românii. Este mai încrezător. Are o energie debordantă care ne-a unit ca şi echipă. Este pentru prima dată când jucăm în această formulă.

Încrezătoare, mereu cu zâmbetul pe buze, chiar şi atunci când replica este una dură, Raluca a ştiut de la 12 ani că locul ei este pe scenă.

Mergeam des cu mama la spectacole şi mi-am dat seama că nu aş putea face altceva cu aşa mare plăcere ca teatrul. Când am aflat că există secţie de actorie la Dinu Lipatti, am zis că trebuie să încerc. Am ştiut că acolo este locul meu.

Ca să ajungi să-ţi trăieşti visul ai nevoie de: talent, încredere, perseverenţă, bucurie şi un pic de gândire emoţională. Cel puţin asta a învăţat Raluca în primii ani de carieră.

La un moment dat îmi doresc să joc rolul Catalinei din Îmblânzirea Scorpiei. Este o femeie pe stilul meu: puternică, dură, dar cu anumite sensibilităţi. Ca un vis de departe îmi doresc să joc cu Victor Rebengiuc. Ca om îţi doreşti mai mult şi mai mult. Dar cel mai importat este să laşi lucrurile să curgă de la sine şi să te bucuri de moment, să trăieşti clipa. Să te bucuri de repetiţii. Sunt cele mai frumoase clipe. Bucuria contează.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *