Jucăriile prind viață în atelierul Pamelei

Pamela croiește povești cu foarfeca. Materiale peticite, capete de ață uitate prin sertare sunt transformate rapid în personaje. Așa au apărut girafa Uga și fiul ei Jack, rățoiul Ron, bufnița Oli, vulpoiul Como sau elefanții Roco și Boco.

Girafele au fost expuse anul acesta la Romanian Design Week. Singura condiţie ca jucăriile să apară la eveniment a fost să le găsesc o identitate. Trebuia să le ambalez frumos. Aşa au apărut poveştile. Fiecare personaj vine cu istorioara lui. Broscoiul este blogger. Motanul va avea o iubită. Personajele create se vor întâlni la un moment dat. Mă gândesc să le strâng într-o carte de poveşti.

Primii care încearcă jucăriile de pluș create de Pamela sunt copiii prietenilor apropiați.

Îi aduc o jucărie Nataliei şi văd de ce o zmotoceşte mai întâi. Aşa au apărut cozile lungi. Motanul are coada de 60 de centimetri, girafele au picioarele lungi. Am foarte mare grijă la materiale și accesorii. Folosesc doar in și bumbac, iar umplutura este anti-alergenică. Încerc să fie foarte bine prinse. N-aş vrea ca vreun bebeluş să înghită vreun năsturel, vreun ochi de la animăluţ. Am avut un feedback foarte bun. Părinţii au fost mai încântaţi decât copiii.

Povestea animăluțelor de pluș s-a născut, surprinzător sau nu, din dorința unei femei de a-și crea o sacoșă personalizată.

Voiam să fac sacoşe pictate. Am fost la o cunoştinţă să îmi croiască o sacoşă banală pe care să o decorez mai apoi. După ce am aflat prețul: 12 lei, mi-am zis că orice aplic pe ea sau pictez tot nu am cum să cer mai mult decât prețul inițial. Ce fac cu sacoşele, le ţin acasă? Pentru că ideea mea era tot să le dau. M-a provocat chestia asta şi am făcut un curs de croitorie de 3 luni. Mi-am luat maşină de cusut și m-am apucat de treabă.

Nu după mult timp a apărut rățoiul Ron, cel care a devenit ulterior mascota atelierului. (La Bottega di PamPam) Psiholog de profesie, Pamela se gândește să folosească jucăriile în scop terapeutic. De-a lungul timpului a lucrat cu copii cu handicap sau cu probleme familiale și știe cât de importantă este intercțiunea celor mici cu un personaj imaginar. Pamela este în prezent reprezentant medical, dar se gândește serios să-și deschidă propria afacere.

Am un plan făcut. Sper să-l implementez de la anul. Tot investesc. Există liste cu bonuri. Ultimul proiect îmi  place mult. De fapt nu am lucruri făcute de care să nu fiu mulțumită. Practic nu pot să le fac.

Spirit creativ, Pamela se învârte în lumea handmade de aproximativ 8 ani. A făcut de toate. De la pictură pe mozaic, cercei, mărgele, broşe, haine, eşarfe, până la fotografii și felicitări.

Mi-am luat mașină cu matrițe. Am făcut felicitări, invitații de nuntă. Prima nuntă a fost în 2008.  Un fost decan de la Facultatea de Farmacie a văzut felicitărle mele şi m-a rugat să fac ceva deosebit pentru nunta fiicei sale. A fost prima dată când cineva mi-a plătit creația nu doar materia primă și execuția. Creativitatea nu e ceva cu care te naști. Creativitatea se dezvoltă. Rămân bine înfiptă în ideea aceasta. Modelezi azi, modelezi mâine, pictezi azi, pictezi mâine…

A fost și motivul pentru care Pamela a acceptat provocarea unei companii care derulează programe de wellbeing în cadrul marilor corporații. Astfel, angajați stresați din IT, telecom, dar și din sistemul bancar au învățat să picteze lumânări sau să confecționeze globuri din material textil pentru pomul de Crăciun. Când nu este implicată în astfel de proiecte, Pamela face voluntariat.

Duminica lucrez cu copiii din Ferentari, facem teme la matematică, la română, jocuri de dezvoltare personală. Sunt 30- 40 de copii și 30 de voluntari. A fost inițiativa lui Valeriu Nicolae. El a început cu Hanna, o englezoaică. să-i strângă pe copiii din ghetouri. De cinci ani încearcă să-i ajute. E foarte greu să găsească fonduri. Așa că fiecre voluntar aduce mâncare, câte o hăinuță…

Pamela nu se gândește niciodată la ce ar putea să meargă rău în derularea unui proiect sau în viață, ci doar la lucrurile pe care ar putea să le facă astfel încât rezultatul să fie pe măsura propriilor așteptări.

Am crescut în Șerbești, un sat mic din Vrancea. Măgura Odobești, cota 1100, o văd din curte. Copil fiind am alergat pe toate dealurile, am făcut o groază de năzbâtii. Am niște părinți extraordinari care mi-au zis că pot să mut munții din loc orice ar fi. Încrederea pe care mi-au dat-o ei m-a făcut să-mi bag nasul peste tot. Sunt mulți oameni care nu au curaj. Eu merg acolo și știu că o să iasă cumva.