Să faci muzică poate fi de multe ori o provocare. Beethoven a compus imnul Uniunii Europene, dar nu l-a auzit niciodată din cauza problemelor de auz. Avea doar 27 de ani când clapele pianului au început să sune din ce în ce mai încet pentru el. Nu a renunțat însă la muzică. Și pentru că acordurile continuau să joace în mintea lui, le-a pus pe hârtie. Muzica înalță, dar este în același timp și sursă de inspirație.
Tudor Ionescu, un tânăr dirijor şi medic rezident ORL, avea 10 ani când a făcut cunoștință cu muzica lui Beethoven.
Prin clasa a V-a am ascultat o casetă cu Concertul pentru Pian nr.5 Imperialul de Beethoven și Fantezia corală tot de Beethoven. Țin minte că le-am cerut părinților mei să fac pian.
După un an de cursuri particulare a fost atras de partea vocală. Profesoara cu care lucra la acel moment și-a dat însă seama că nu are auz muzical.
Nu puteam să reproduc nicio melodie. Dacă îmi dădea RE, eu luam SOL. Nu puteam să reproduc acea notă. Situația m-a afectat foarte tare. Îmi aduc aminte că mă așezam la pian și stăteam pe o clapă până reușeam să reproduc vocal acea notă. Am avut microbul acesta și ambiția să perseverez până mi-am corectat această deficiență. Mi-am depășit limitele. În liceu am mai făcut un an de pian, în rest am studiat foarte mult autodidact.
Tudor nu a crezut niciodată în mitul: Nu am voce! Adevărul este că nu există afoni. Atâta vreme cât ești capabil să folosești în vorbire diferite inflexiuni, înseamnă că poți percepe și reproduce sunete de diferite înălțimi. Auzul muzical se dobândește prin exercițiu, prin reproducerea de sunete, de game, prin audiţii, într-un cuvânt, prin activitate muzicală.
Între timp, îndrumat de familie, Tudor a dat la medicină. Dar pentru că muzica din inimă nu dispare, tânărul medic este specialist în foniatrie, competența de a trata afecțiuni vocale.
Detest să spun că mă duc la serviciu. Mă duc la spital, consider că am o misiune. Am crescut cu ideea de a fi medic. Asta a fost îndrumarea pe care am primit-o din familie, cu toate acestea nu am vrut să renunț la muzică. Pentru mine muzica este o formă de exprimare aducătoare de satisfacții și împlinire. Nu înseamnă că nu trăiesc împliniri fabuloase în spital. Avem trăiri fenomenale, mai ales când un pacient vine cu o afecțiune gravă și în urma unor intervenții chirurgicale Dumnezeu îi dă o nouă șansă la viață. Noi suntem doar niște marionete. Muzica și medicina se completează reciproc. Vedem suferință, vindecare, uneori suntem neputincioși. Sunt experiențe care ne inspiră să ne cultivăm și latura artistică. Este și un mijloc de refulare, de destresare. Toate experiențe afective ne inspiră să facem muzică. Vedem omul în cea mai pură condiție a sa, fără măști. Omul suferind uită de orice convenție, atunci îi cunoști trăirea intimă, îi cunoști sufletul…
Când nu e la spital, Tudor e pe scenă alături de colegii săi din Corul Vox Medicalis. Sub bagheta dirijorului Tudor Ionescu, tinerii medici au susţinut în 7 ani de activitate peste 170 de concerte. Toate reprezentaţiile au fost cu intrare liberă. Cheltuielile sunt însă foarte mari, iar membrii corului sunt mereu în căutare de sponsorizări. Au nevoie de costume, bani pentru deplasări, o sală pentru repetiții, dar cel mai mult își doresc să înregistreze un CD.
Facem asta din pasiune, din dragoste de muzică și din prietenie. În toți acești ani s-au legat relații frumoase între toți membrii corului. Muzica ne unește. Peste jumătate dintre membrii Vox Medicalis sunt medici și studenți la medicină, restul sunt prieteni de-ai noștri: ingineri, literați, teologi și câțiva muzicieni. Eu le spun la audiții, celor care vor să ni se alăture, că nu vor putea câștiga niciodată o pâine din spectacolele Corului Vox Medicalis, pentru că nu acesta este scopul.
Foto: RoZa Zah
