Arhitect în România, o profesie între tradiție și inovație

Doi tineri cu aspirații și inițiativă. Pasionați de artă, istorie, forme, texturi și culori. Deschiși la provocări, interesați de inovație și ghidați de creativitate. Ei sunt Elena și Andrei, doi tineri fascinați de munca lor. Doi tineri care au reușit să-și transforme visurile în realitate. N-a fost ușor, dar n-a fost nici greu, pentru că acolo unde există pasiune și determinare apar inevitabil și soluțiile. A fi arhitect a fost pentru amândoi un vis din copilărie.

Totul a început în joacă, la vârste fragede

,,Când eram mică desenam ore în șir. Mă relaxa. Liniile fine și colorate trasate instinctiv aveau întotdeauna acest efect asupra mea și încă îl mai au. Când eram la școală mă grăbeam să îmi termin temele ca să am timp să desenez. Apoi, mergeam cu tata, care era inginer constructor, pe șantier. Țin minte și acum un proiect de arhitectură care m-a fascinat în copilărie. Este vorba despre proiectul catedralei catolice din Focșani, derulat la scară mare pe unul dintre pereții firmei de arhitectură cu care colabora, la acea vreme, tatăl meu”, își amintește Elena.

arhitect elena arhitect Arhitect în România, o profesie între tradiție și inovație 87612565 190080552252331 6488745885382475776 n 800x533

 

 

Sursa lui Andrei de inspirație a fost bunica. Ca mărturie în acest sens stau în holul de la intrare în firmă ,,Dansatoarele”, trei tablouri sculptate în piatră de cea care i-a fost mentor.

,,Albumele de artă, planșele, desenele și sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie. A fost important pentru mine, ca și copil, să fiu prezent în atelierul bunicii și să observ tot procesul prin care o idee prinde formă și devine sculptură”, povestește Andrei.

Provocări și surse de inspirație

Pe parcursul călătoriei spre performanță, Elena și Andrei au fost influiențați de noi mentori, dar au avut parte și de provocări. Fost student ERASMUS la Paris, Elena a fost dintotdeauna fascinată de contrastul vehement dintre alb și ne­gru, dintre lumină și întune­ric transpuse în opera lui Pierre Soulage – pictor, gravor și sculptor francez descris, în 2014, de François Hollande drept „cel mai mare artist viu din lume”. Un concept nou, o perspectivă diferită stârnesc noi idei, noi inițiative, noi proiecte în studioul de arhitectură deținut de cei doi tineri în Cartierul Creativ din București, un spațiu care fructifică energiile și potențialul antreprenorial și de dezvoltare urbană al industriilor creative. Pasionați de cultura și dezvoltarea urbană, Elena și Andrei nu puteau găsi un loc mai potrivit pentru demararea propriei afaceri decât Cartierul Creativ.

,,Anul trecut am finalizat un proiect tare drag nouă. Am lucrat pe o clădire din anii `50, de la concept la execuție. Am făcut lucrări de consolidare, de extindere. Am reușit să transformăm un subsol tehnic în spaţiu comercial. Nu doar că am respectat stilul arhitectural, dar am creat un dialog între vechi și nou, între tradiție și inovație. Clădirea existentă avea o bolta din beton turnată pe un cofraj din lemn. Astfel, ca dialog interior, am propus crearea unei scări elicoidale turnată tot în beton care să lege cele trei etaje ale clădirii,” arată arhitect Elena Ştefănescu.

https://totuldinpasiune.ro/hobby-business/felicitari-handmade-cu-destinatari-peste-oceane-si-mari/

Arhitect: ,,Cu cât greșești mai repede, cu atât înveți mai repede ce ai de învățat

,,Cum treci peste eșec, asta e cheia succesului. Iar noi trecem destul de ușor. Lăsăm tot ce nu a mers bine în spate. Nu ne concentrăm pe greșeli, ci pe soluții. Cu cât greșești mai repede, cu atât înveți mai repede ce ai de învățat. Avem proiecte foarte complexe și de la început până la final, cu siguranță lucrurile nu vor merge așa cum le-am planificat. Asta nu înseamnă că proiectul o să fie sortit eșecului. Poate că lucrurile nu se vor întâmpla așa cum am prevăzut. Ne concentrăm pe ce a apărut neprevăzut și remediem situația. S-a întâmplat însă ca neprevăzutul să creeze noi perspective, noi oportunități, iar rezultatul final să fie fabulos. Este și cazul spațiului comercial despre care a amintit Elena. Scara elicoidală propusă de noi la nivel de proiect a rămas în forma asta brută, adică nefinisată, după ce am văzut în șantier cum a ieşit. Inițial ne-am pregătit pentru un eșec și ne-am gândit că ar fi mai bine să tencuim scara, să fim sigur că iese o suprafață dreaptă. După ce am dat, însă, cofrajul jos și am văzut cum a ieșit, am decis să o lăsăm nefinisată, cu riscul de a nu fi acceptată de antreprenor – pentru că în general lumea acceptă mai greu elementele brute, mai ales că lucram la un proiect în retail. Ne-am asumat însă riscul și ne-am expus viziunea. Am avut plăcuta surpriză să fie și acceptată,” își amintește plin de entuziasm Andrei.

arhitect andrei arhitect Arhitect în România, o profesie între tradiție și inovație 87478045 2259938337644013 4788192419625566208 n 800x533

Pasionați de arhitectura marilor orașe, Elena și Andrei au conceput câteva proiecte urbane ce au în prim plan Bucureștiul.

,,Perioada petrecută la Paris, ca student ERASMUS mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee și de a o duce până la final. M-am întors în România cu dorința de a aplica cât mai mult din ce am învățat și de a deveni cât mai competitivă. Am participat la cât mai multe competiții de arhitectură,” mărturiseşte Elena.

Astfel, tinerii arhitecţi s-au înscris în Concursul Internațional Art Urban organizat de asociația Art Urban și Ministerul Dezvoltării și Ecologiei din Franța, cu un proiect de revitalizare a spaţiilor uitate din Bucureşti. Elena şi Andrei şi-au imaginat un spaţiu verde continuu între Parcul Izvor şi Lacul Morii, o imensă grădină creată de-a lungul Dâmboviţei.

arhitect proiect arhitect Arhitect în România, o profesie între tradiție și inovație studio arhiect 800x449

,,Peste tot în străinătate, spaţiile din apropierea râurilor sunt exploatate la maxim. Pe malurile râurilor din marile oraşe sunt organizate festivaluri celebre, competiţii sportive, întreceri, spectacole. Este o zonă care vibrează, o zonă ce dă practic viaţă oraşului. În Bucureşti, la ora actuală Dâmboviţa este mai mult un element de separare a zonelor verzi decât unul de legătură. Violența dictatorială din anii ’80 a închis râul într-un canal de beton. În prezent, doar studenții mai folosesc spațiul pentru a merge pe jos, deoarece majoritatea universităților sunt adunate de-a lungul râului. Ideea noastră a venit ca o soluție a lipsei generale de spații verzi din București. Proiectul arată că reintegrarea spațiilor lipsite de vegetaţie din jurul universităților și centrelor culturale situate de-a lungul râului Dâmbovița este posibilă. Proiectul identifică spațiile goale adiacente râului și le îmbunătățește prin crearea de conexiuni fluide pentru a forma o rețea culturală, socială și de biodiversitate,” arată arhitect Elena Ştefănescu.

O idee care a fost premiată cu locul I la Paris şi a făcut-o pe Elena să realizeze că o echipă mică, de numai trei persoane, la acea dată, poate schimba imaginea unui oraș, poate avea un cuvânt de spus, poate fi auzită şi văzută la nivel internațional.

http://studioae.ro/

arhitect ec arhitect Arhitect în România, o profesie între tradiție și inovație arhitect echipa 751x600

Antreprenor în România

Între timp echipa Studio AE numără 7 arhitecţi, zeci de proiecte finalizate, multă muncă şi zero timp liber.

,,Eu, în timpul liber, fac un MBI. A construi o firmă sustenabilă este un proces asemănător cu cel al ridicării unei case. Ca să am o fundație pe care să pot construi mai departe și mai bine, am ales să urmez Executive MBA-ul organizat de Universitatea din Viena în București.”

Au început cu proiecte rezidenţiale de mici dimensiuni până au ajuns să lucreze pentru firme de retail. Pe viitor îşi doresc să creeze cât mai multe proiecte pentru constructorii dispuşi să investească în clădiri de birouri.

 

2 comentarii on “Arhitect în România, o profesie între tradiție și inovație”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.