Cum să-ţi faci singură geanta mult visată

Iuliana este o femeie simplă de la țară. În viață a făcut de toate: a lucrat în agricultură cot la cot cu soţul ei, a muncit într-o fabrică de ciocolată, în prezent e angajată la o firmă care produce articole sportive – opt ore pe zi stă lipită de maşina de cusut. Nu se dezlipeşte de ac nici când ajunge acasă. Iuliana face genţi, poşete şi diverse accesorii. Se inspiră de pe internet, de pe site-urile marilor branduri. Fiecare model are însă o tuşă personală. Femeia care poartă genţile Iulianei este fără îndoială: cochetă, elegantă şi are simţ estetic.

genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată granta 18 450x600,,Vedeam pe internet tot felul de modele pe care mi le doream. Am intrat din curiozitate pe youtube. Am găsit un filmuleţ care îţi arăta exact cum să-ţi faci o geantă. Mi-a plăcut foarte mult și mi-am zis: Eu nu pot să fac? Prima dată am făcut poşete croşetate, acum le cos pur şi simplu cu acul pe o plasă din plastic. Îmi comand tot ce am nevoie de pe internet şi mă apuc de treabă. Oricine ar putea face asta.”

Fiecare gentuţă cusută de Iuliana e musai accesorizată: cerceci, portofel, chiar şi o curea în acelaşi stil.

,,Prima gentuță am făcut-o pentru fina mea. I-am dat-o cadou. Am pus apoi poza pe facebook și așa au venit primele comenzi, mai întâi din partea prietenilor, a cunoștințelor, apoi au început să mă sune doamne din Timișoara, Baia Mare, Cluj-Napoca.”

Genţile Iulianei au ajuns şi peste hotare la rude şi prieteni plecaţi în ţări străine pentru un trai mai bun. Pe pagina de facebook primeşte zilnic mii de aprecieri şi tot atâtea mulţumiri de la clienţi impresionaţi de munca ei. Iuliana face totul din pasiune, cu dăruire şi pricepere.

genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată granta 4 450x600,,Pentru mine este ca un drog. Visez noaptea modele noi, iar când mă trezesc îmi notez ideile: să fac asta, să încerc cealaltă. Iar când am timp liber, mă apuc de cusut. E o relaxare totală.”

Două – trei genţi pe lună. Atât reuşeşte să facă Iuliana în timpul liber rămas după program şi treburile casnice, deloc puţine într-o gospodărie ţărănească. Cele câteva clipe petrecute seara la gura sobei îi aduc aminte de copilărie şi de bunica, cea care a învăţat-o să ţină acul în mână, să croşeteze, dar şi să facă preşuri la războiul de ţesut. Iuliana s-a născut şi a crescut la Borşa, în Maramureş. Într-o vacanţă de vară a venit însă cu părinţii la muncă în sudul ţării, la cules de porumb, şi nu a mai plecat. Deşi poartă în suflet amintirile copilăriei, Iuliana se simte împlinită alături de familie şi de pasiunea ei pentru lucrul făcut de mână.

genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată granta 9 600x600

genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată iuliana 450x600

genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată geanta 17 338x600

genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată geanta 5 450x600genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată geanta 3 450x600genţi Cum să-ţi faci singură geanta mult visată geanta 1 450x600

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.