Maci sălbatici, albăstrele, romaniță, un drum prăfuit de țară ce șerpuiește nestingherit prin lanul de grâu. Degetele ating spicul încă necopt, în vreme ce privirea se ridică spre cer. În văzduh, câteva păsări fac antrenamente de zbor: se înalță degrabă cu bătăi rapide de aripi și coboară lin lăsându-se purtate de curenții de aer. Câtă libertate! Mai sus câțiva nori pufoși își schimbă constant forma: un elefant se transformă sub presiunea unei adieri de vânt într-o lebădă, apoi ia forma unor maci. Din spatele unui nor de vată de zahăr țâșnește, ca o săgeată, un cocostârc. Își înfige ciocul ascuțit în balta din vale, scoate rapid o broască și își vede mai departe de drum.
https://totuldinpasiune.ro/pasiunea-ta/visez-ca-zbor-si-zbor/
Un lan cu maci. Un zâmbet larg pe față. O boare care alungă toate grijile. Un cocostârc ce-mi preia din zbor gândurile. Un nor pufos de vată de zahăr mă teleportează în copilărie, un tărâm în care orice dorință prindea viață negreșit. Tabloul cu maci sălbatici mă poartă la Barbizon. Impresioniștii să fi fost la fel de sentimentali ca și mine? Poate chiar mai sensibili de vreme ce au reușit să-și transpună pe pânză și gândurile, trăirile, nu doar peisajele.
Macii pot fi doar admirați, nu și posedați!
În tumultul orașului și a responsabilităților tot mai mulți adulții se forțează, ba chiar își impun să trăiască în prezent, clipa. Terapii, filosofii, dezbateri, congrese, consultanță! Nimic nu pare să funcționeze. Ciudat! Tare ciudat! Copiii sunt permanent în lanul cu maci. Ei nu au nevoie de nimic pentru a se bucura de prezent, de soare, de culoare, de păsări, de boare. Se supără doar când vor să culeagă un buchețel de maci pe care să-l ducă mamei și constată că superbele petale roșii se scutură de cum le e ruptă tulpina. Macii pot fi doar admirați, nu și posedați!
