E frig. Afară ninge liniștit. În casă, trei vreascuri aruncate în gura sobei pocnesc din când în când. La fiecare zgomot, bunica tresare. Stă pe fotoliul de lângă sobă și încearcă să termine puloverul de lână pe care i-l împletește bunicului. Oboseala începe să pună însă stăpânire pe ochii blajini din spatele ochelarilor cu rame groase. Bunica nu se lasă însă cu una cu două. Trebuie să termine puloverul până de Crăciun. Se ridică agale și mă întreabă: Fac un ceai, ce zici? Iese din cameră, fără să aștepte vreun răspuns. În doar trei secunde, nici mai mult, nici mai puțin, Mițu țâșnește de după sobă. Cerșetor cu stil, motanul își înfoiază bine coada și pornește țanțoș în urma bunicii, spre bucătărie.
Se întorc amândoi, câteva minute mai târziu. Un ceainic imens este așezat pe masă, două cești din setul special păstrat pentru oaspeți își fac apariția pe mileul din fața mea, pe o farfurie apar câteva fursecuri cu scorțișoară și două brioșe. Un adevărat festin. Las cartea de povești de o parte și mă las purtată de mirosul îmbietor al fructelor de pădure culese de bunicul, în vară, din pădurea de peste deal. Închid ochii… Îi deschid. Mirosul e același, decorul este însă ușor schimbat. În locul sobei e un șemineu pe gaz, pe fotoliul din apropiere e un domn între două vârste: citește un roman de aventură, iar din când în când scoarbe zgomotos din cana de ceai. Motanul nu e nicăieri. Globul de sticlă pe care i l-am cerut Moșului stă pe post de bibelou pe polița de deasupra șemineului. Când o fi venit Moșul? Cum de nu l-am văzut? Fursecurile sunt intacte. Gust unul. Mmmm! Ce aromă profundă de ghimbir și scorțișoară! Încerc altul cu… fistic. Ce minuni ar fi făut bunica, dacă ar fi avut la dispoziție astfel de ingrediente!… Și totuși, atmosfera, ceaiul cremos, prăjiturile de casă și liniștea acestui loc m-au făcut să călătoresc în timp.
Dacă v-aș spune că locația cu pricina nu-i nici în vârf de munte, nici într-un orășel liniștit de provincie, m-ați crede? Andrei Breban, un pasionat de artă decorativă, dar mai ales de arta ceaiului, a creat o oază de liniște și relaxare, departe de agitația orașului, în cartierul Cotroceni din București. Un decor de poveste, ceaiuri aromate, muzică ambientală, prăjituri făcute în casă și nu în ultimul rând o bibliotecă impresionantă. Aici orele trec în șir fără să-ți dai seama. Dacă se întâmplă să calci pragul ceainăriei într-o zi de luni, vei avea parte de o seară relaxantă cu muzică live: jazz, blues, fado, bossa nova sau clasică.
Locația este amenajată pe două nivele. Indiferent de salon, spațiul este unul eclectic cu accente clasice: mobilier Louis XV, decor Belle Epoque. Proprietarul a avut permanent în minte perioada interbelică, cea care își are amprenta în cartierul Cotroceni. El a conceput designul, s-a consultat cu un prieten arhitect, dar conceptul îi aparține. A cutreierat anticariatele, mobilierul a fost adus din Franța și Anglia și recondiționat. Totul pentru ca cei care trec pragul ceainăriei să nu se simtă ca într-un local, ci ca la ei în sufragerie.
A fost și senzația mea, chiar de prima dată când prietena mea Mariana m-a invitat la un ceai. Am simțit cum îmi încetinesc motoarele, cum preocupările dispar. Fără atât de mult zgomot interior sau exterior, începi să vezi, să înțelegi și să simți lucrurile diferit. Cât de mult contează o cană de ceai cu prietenii!
