Mai iubesc copiii poveștile? Mai sunt ei fascinați de lumi imaginare, de personaje inventate, de cărți ilustrate? Mai există acea copilărie a poveștilor pe care cei de vârsta mea și-o amintesc sau totul se reduce la desene animate pe calculator și jocuri obsesive pe telefonul mobil? Câți părinți mai au timp și mai ales răbdare să le citească celor mici o poveste înainte de culcare? Cine mai deschide cartea cu povești? Sincer, nu cred că mi-ar plăcea să aflu răspunsul.
Ramona lucrează într-o corporație, are o viață foarte activă, dar din când în când își ia clipe de răgaz și se lasă purtată de inspirație. În momentele de creație scrie povești pentru copii.
Mă pasionează fotografia și literatura, ba chiar și istoria și plimbările cu bicicleta. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile. Mama îmi citea mereu când eram mică. Eram atrasă ca un magnet de poveștile pe vinil. Pasiunea asta nu s-a domolit odată cu trecerea timpului. Așa că m-am gândit că ar fi grozav să creez proprii eroi care să îi inspire pe copii și pe părinții lor deopotrivă. Să îi fac să deschidă cartea cu povești.
Zis și făcut. Dacă drumul de la idee la creație este lin datorită inspirației, cărarea se îngustează când vine vorba de publicarea manuscrisului. Editurile resping rând pe rând inițiativa Ramonei, din motive: editoriale, financiare, de marketing… Motive se găsesc oricând dacă le cauți. Fascinată de lumea poveștilor, Ramona și-a folosit imaginația, dar și banii de salariu pentru a-și transforma visul în realitate indiferent de piedici. A dat mai întâi un anunț pe facebook în căutarea unui ilustrator. Așa a cunoscut-o pe Andra, cea care a dat practiv viață personajelor. Cartea deja proiectată a luat drumul tipografiei.
Am publicat-o în regie proprie. Inițial am vrut să scot 100 de bucăți, dar costurile erau așa de mari pentru un singur exemplar încât am preferat să investesc dublu și să scot 500 de bucăţi. Preţul de vânzare este 60 de lei, dar nu-mi acoperă cheltuielile. Am căutat să colaborez cu câteva librării, condițiile erau însă dezastruoase pentru mine. Așa că am preferat să fac acte de caritate. Colaborez cu Asociația Lindenfeld. Susțin și eu cum pot programul ,,Ajungem mari”. La fiecare trei cărți vândute, a patra le-o dau lor.
Este vorba mai exact de susținerea educației copiilor din centre de plasament și medii defavorizate prin proiecte de voluntariat, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, printre care și lectura. Deschide cartea cu povești!
Am vrut să citesc și copiilor cu nevoi speciale. Am trimis zeci de mailuri. Am luat toate școlile din București la rând. M-a sunat cineva de la o singură şcoală. M-a întrebat despre ce e vorba. Am încercat să le spun că nu vreau să vând nimic, doar să îmi permită să le citesc copiilor poveștile mele. Răspunsul a fost stupefiant: ,,Aici sunt copii dificili și nu știm dacă o să înţeleagă ce le citiţi dumneavoastră!” Am mai avut o inițiativă la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu. De fapt nașa mea de botez a venit cu ideea să organizăm o sală de lectură la spital. Ea a fost și cea care a citit poveștile. Pentru că sunt însărcinată am evitat să intru în orice salon de spital. Echipa mea s-a ocupat însă de decorarea pereților secției de oncologie cu postere, ilustrații din cartea mea. La sfârşitul zilei orice lucru pe care l-ai făcut şi ți-a adus satisfacţii contează mai mult decât ai cheltuit pentru a-l duce la îndepinire sau decât spun alţii despre tine. Dacă toţi am încerca să construim ceva, ne-ar fi tuturor mai bine. Câteodată ne e mai simplu să fim comozi, să ne plângem, fără să încercăm să schimbăm ceva.
Poveștile Ramonei vor să recreeze lumea copilăriei. Micile istorioare vorbesc despre curaj, familie, prietenie. Una dintre ele are în prim plan un pui de rinocer revoltat de cornul cu care l-a înzestrat natura și căruia nu-i găsește nicio utilitate. După o serie de peripeții ajunge să salveze un trib de suricate tocmai datorită cornului pe care îl poartă în frunte.
Fiecare poveste are tâlcul ei. De cele mai multe ori suntem nemulțumiți de lucrurile pe care nu le înțelegem și nu le vedem rostul. Când ajungem să le vedem scopul nu ni se mai par atât de inutile. Istorisirile mele sunt gândite pentru copiii care știu să citească singuri și care învață astfel câte ceva despre viață și lumea care îi înconjoară.
În curând Ramona îi va citi copilului ei povești despre viața în sălbăticie, despre familie și prieteni. Cărțile pot face minuni. Pot crea o lume a ta, o lume la care aspiri, visezi, în doar câteva secunde. Cine are nevoie de o mașină a timpului să deschidă o carte!
