În era comunicării digitale, Loredana Munteanu şi Cristina Dobreanu au făcut din scrisul de mână o afacere. Cine s-ar fi gândit că pasiunea pentru caligrafie poate fi transformată într-un business de succes? Fetele au crezut în ideea lor, iar astăzi livrează mii de scrisori în ţară, dar şi în străinătate.
Sub sigla Livrez Dragoste sunt organizate și evenimente gratuite. Sute de scrisori au furat zâmbete călătorilor care la ora 7 dimineața au mers cu tramvaiul numărul 1 din București.
Cum v-a venit ideea să livraţi dragoste?
LOREDANA: Cristina trimite constant scrisori părinţilor, iar eu sunt o fire boemă, jucăuşă, mă las purtată de intuiţie. Şi ne-am gândit cum ar fi să reinventăm noi forma clasică de comunicare de pe vremea părinţilor şi a bunicilor. Cristina mi-a zis iniţial: ,,Te-ai trezit şi tu!” Erau atunci nişte campanii de a fi verde şi ne gândeam că unii se bat cu pumnul în piept să nu mai fie tăiate pădurile, iar noi lansăm proiectul acesta. Eu ador să mă plimb cu bicicleta, şi de aici şi ideea de a livra scrisori pe bicicletă. Astfel ne încadram şi în tendinţa eco a momentului.
Nu v-a fost teamă că nu o să prindă? Cine mai stă acum să scrie o scrisoare?
CRISTINA: Nu am avut teama aceasta, deşi au fost mulţi care ne-au spus: ,,Măi, voi sunteţi nebune? Într-o lume a facebookului, mailurilor, telefoanelor, mesajelor, totul pe fugă, voi veniţi cu ideea de a scrie o scrisoare?” Au fost mulţi care ne-au spus asta, dar noi ne-am încăpăţânat şi am zis: ,,Hai să încercăm!” Tocmai de accea acum doi ani am lansat ideea unui program pilot, pentru trei luni, doar în Bucureşti. Serviciul era gratuit, ca să vedem cum prinde ideea. Prima scrisoare am livrat-o la maternitate. Pe 17 martie 2014, o mătuşă i-a scris nepoţelului său cum se vor juca împreună, cum o să-l ducă la cursuri, cum părinţii lui nu vor fi de acord cu anumite lucruri pe care el va alege să le facă în viaţă, dar ea îi va fi mereu alături. A fost tare emoţionant, mai ales că noi am livrat scrisoarea.
Enigma stă într-un entuziasm nebun
Aţi avut nevoie totuşi de un buget ca să începeţi proiectul…
C: Am avut un sponsor care a plătit pentru un număr de scrisori, în acelaşi timp am avut şi sprijinul unei edituri. Astfel cu fiecare scrisoare livrată ofeream şi o carte gratuit. Când am mers prima dată la întâlnire cu ei, am zis că livrăm 300 de scrisori. Ni se părea un număr mare, dar nu voiam să spunem mai puţin şi să creadă sponsorul că noi nu avem încredere în proiect. Noi aveam încredere, dar nu ştiam cum vor reacţiona oamenii. În prima lună am livrat 800 de scrisori.
L: Ne-a mers aşa de bine, că noi ne-am oprit. Ne-am zis că de vreme ce proiectul a fost gândit ca unul temporar să ne întoarcem la activităţile noastre, la orgaizarea Festivalului nostru de muzică clasică la metrou şi la alte proiecte pe care le aveam în derulare cu ONG-ul Arta nu Muşcă. În vara aceea am primit un feedback extraordinar, lumea a început să ne spună, ba chiar să ne şi scrie să organizăm astfel de evenimente şi în afara Bucureştiului. Şi ne-am gândit că poate să fie chiar un model de business, în fond. Am făcut lecţii de caligrafie, ne-am gândit un site, am inventat noi produse, un nou concept, am îmbunătăţit complet tipul de scrisori, mesajul şi viziunea, iar înainte de Crăciun ne-am lansat la nivel naţional.
C: Iniţial propusesem doar scrisoare în plic cu sigiliu. Când ne-am relansat am adus şi ideea de scrisoare în sticlă şi scrisoarea puzzle, care prinde în acest moment foarte bine. Practic primeşti un plic cu bileţele şi trebuie să le uneşti ca să afli care este mesajul final.
L: Ultima scrisoare de acest fel a fost scrisă de o domnişoară pentru iubitul ei şi suna cam aşa: ,,Te însori cu mine?” Ca să rămân în aceeaşi atmosferă, am avut o nuntă cu 30-40 de invitaţi. Mirii şi-au dorit să personalizeze fiecare invitaţie în parte, în funcţie de relaţia pe care o aveau cu respectivul om. Mi s-a părut un gest extraordinar.
Trebuie să laşi frâu liber spontaneităţii
Câte scrisori livraţi lunar?
L: Mii de scrisori. Avem comenzi permanente din partea mai multor branduri. De curând am colaborat cu un site de anunţuri gratuite. Conducerea companiei respective s-a gândit să trimită scrisori personalizate membrilor mai vechi de pe site. Mi s-a părut foarte frumos. Şi pentru ei este un business, dar e bine să te gândeşti: ,,Ce e bine să oferim unor oameni care ne-au fost loiali atât de mult timp?”
C: Avem o agenţie de turism cu care colaborăm permanent. În fiecare lună trimit scrisori clienţilor cu ocazia zilei de naştere, de Crăciun sau de Paşte.
L: Am colaborat, până în urmă cu o lună când s-a încheiat sezonul nunţilor, cu Casa de modă Natalia Vasiliev. În cursa cu rochiile de mireasă puneau şi o scrisoare personalizată pentru fiecare client în parte. Au fost sute de livrări lunare. Companiile realizează totuşi că oamenii nu mai rămân impresionaţi de lucrurile materiale. Latura umană, sentimentală este cea care îi va ţine mai aproape pe termen mai lung, decât un cadou obişnuit. Să vezi numele tău şi detalii despre tine în scrisoare, te va atinge exact unde trebuie. Uneori nu facem faţă comenzilor, deşi avem 10 colaboratori.
Vă aduceţi aminte cui aţi scris prima scrisoare?
C: De scris, le scriam părinţilor. Dar îmi aduc amine de prima scrisoare pe care am primit-o, Eram în liceu. Aveam un coleg, şi mi se părea foarte drăguţ, că după fiecare oră de educaţie fizică, în caietul A4 găsem scrisă o mică poezie din partea lui. Abia aşteptam să vină ora de sport pentru că ştiam că la întoarcere o să găsesc în caiet o scrisoare de la el. Încă păstrez caietul respectiv.
Te gândeai că peste ani vei ajunge să deţii o afacere cu scrisori?
C: Eu la bază sunt economist. Am lucrat 4 ani într-o companie. Mi-am dat demisia fix pentru Arta nu muşcă. Îmi era ok la companie. Înainte să o cunoc pe Loredana îmi doream să ajung în Big Four, să lucrez în audit. Am cunoscut-o pe ea şi mi-am dat seama că nu-mi mai plăcea ceea ce fac. Să fii economist este monoton. M-a atras ea cu ideile ei.
Nu mi se pare normal ca oamenii să plătească cu timp pentru a avea ,,n” lucruri materiale.
L: Eu am făcut antreprenoriat. Şi m-am lansat cu ONG-ul Arta nu muşcă. Sunt o fire creativă, boemă, dar nu aş fi reuşit dacă nu o aveam pe Cristina alături să mă completeze. Ea voia o schimbare, dar nu ştia încotro. Uneori e bine să asculţi ce se întâmplă în jur. Putea să nu mă bage în seamă: ,,Ei, da, Loredana cu ideile ei!”… şi să se ducă către altă cale, dar a fost pe fază, a ascultat. E important. Apoi şi-a asumat un risc. Pentru că la început când ne-am asociat nu aveam nicio sursă de venit.
C: Eu am avut noroc. M-a ajutat mama, dar am anunţat-o după ce mi-am dat demisia. M-am dus acasă foarte fericită şi i-am zis că într-o lună eu nu mai lucrez. În iulie mi-am dat demisia, iar în septembrie organizam deja Festivalul de muzică clasică de la metrou.
L: Nici acum nu ştim cum am reuşit să organizăm un asemenea eveniment în doar două săptămâni şi fără buget. Enigma stă într-un entuziasm nebunesc. Nu câştigam nimic financiar, nu aveam nimic de câştigat financiar. Dacă nu gândim mare de la început, nu iese nimic. Şi nu ne-am gândit deloc la bani atunci. A contat ideea mai mult decât organizarea. În viaţă trebuie să fii puţin inconştient şi să nu te laşi afectat de uşile închise.
Pentru ce m-aş limita să fac o agendă acum? E posibil să avansăm atât de mult într-un an, încât nici nu pot să visez acum
Aţi avut parte de multe uşi închise?
C: Bineînţeles. Înainte să lansăm proiectul Livrez Dragoste, am mers la întâlnire cu un potenţial sponsor, o bancă. Şi noi foarte entuziasmate… <<Deci este un start-up. Voi vreţi ca eu să investesc într-un start-up. Nu, ştiţi… Nu, tot start-up se numeşte. Nu îmi asum riscul de a investi.>> Au fost mulţi oameni care ne-au spus că nu o să prindă.
Ce planuri aveţi în continuare?
L: Ne gândim la un proiect în străinătate. E păcat să ne limităm la Bucureşti. Ne-ar plăcea să abordăm un mesaj diplomatic în ţările unde românii nu sunt văzuţi prea bine, unde lucrurile sunt sensibile. Mă gândesc la Franţa, Italia, Anglia. Şi mă gândesc că printr-un mesaj isteţ, scurt şi la obiect, poate, poate le vom fura un zâmbet. Nu avem pretenţia să le schimbăm părerea sau prejudecăţile, dar măcar să le dăm puţin de gândit, să vadă cum sunt românii de fapt. Facem deja demersuri pentru o colaborare cu ICR în acest sens.
În altă ordine de idei, când vine vorba despre planuri, noi suntem foarte rezervate. Ne ferim să ne facem agendă. Cum vă vedeţi peste 5 ani? Este posibil să mă văd mai bine peste 5 ani decât aş putea să o zic în momentul acesta la masă aici. Pentru ce m-aş limita să fac o agendă acum? E posibil să avansăm atât de mult într-un an, încât să visez de trei ori mai bine decât ce am stabilit acum.
C: Trebuie să laşi frâu liber spontaneităţii.
Care este cheia succesului vostru? Care sunt ingredientele care v-au purtat spre succes?
L: Este nevoie de inconştienţă, nebunie, curaj, să nu te gândeşti la bani şi să le spui oamenilor sincer despre ce e vorba, oamenilor de care ai avea nevoie. Eu aş recomanda, dacă ai o idee bună, să nu vorbeşti prea mult despre ea cu prietenii.
C: Da, pentru că este posibil să te întoarcă.
L: Să ceri confirmarea… <<Da, e bine…Mergi pe drumul acesta!>> Multă lume este sceptică. Adică de ce m-aş duce la un amic de-al meu care lucrează într-o corporaţie să-i zic despre ideea mea creativă? El este limitat acolo şi nu ar putea fi un bun sfătuitor. Nu consult nici google să văd dacă a mai făcut cineva ceva asemănător.
C: Sunt copii de 25 de ani care nu s-au angajat niciodată şi vor să facă ceva pentru ei. Îi admir pentru curaj şi motivaţie. Eu însămi aveam 25 de ani când m-am lansat în lumea afacerilor. Nu mi se pare normal ca oamenii să plătească cu timp pentru a avea ,,n” lucruri financiare.
