La ce sunt buni bunicii

bunicii La ce sunt buni bunicii IMG 20200411 183323 1067x800

E dimineaţă devreme, dar sunt în picioare de la 6, gata să merg la biserică cu bunica de Florii. Părul strâns într-o coadă lungă, prins în vârful capului cu o fundă vişinie făcută de mama cu o seară înainte. M-a fascinat dintotdeauna dibăcia mamei de a crea ceva inedit din orice. Acum, dintr-o panglică de mătase a ieşit o floare imensă, ideală pentru coafura mea . Pe scaunul de lângă pat stă aşezată, de cu seară, rochiţa roz, cu forme geometrice, flori şi insecte, croită special pentru mine de una dintre prietenele bunicii. De fiecare dată cănd vin în vacanţă bunica nu conteneşte cu astfel de cadouri. Ştie că-mi plac surprizele, fie ele vestimentare sau nu. Pentru că ne vedem doar de două, trei ori pe an, bucuria e de fiecare dată mai mare şi mai mare. Uneori îmi comandă câte o rochiţă la croitoreasa din capătul străzii, după ce vede un model ce îi place la vreo fetiţă în drum spre şcoală, alteori în lista de perdele, lenjerii ori vopseluri de trebuinţă pentru pregătirile de Paşte ori de Crăciun strecoară câte un paltonaş ori o pereche de pantofi de lac. Acum stătea aşezată pe scaunul de lângă pat rochiţa roz cu volănaşe. Mă îmbrac în grabă, încalţ pantofiorii vişinii şi o zbughesc pe uşă. Drum drept până în grădina din faţa casei. Nu plecăm niciodată fără să luăm flori. Cu o foarfecă de grădină, bunicul vine în urma mea să mă ajute să aleg cele mai frumoase flori. Lalele, zambile, narcise, ghiocei galbeni şi câteva crenguţe de liliac abia înmugurit îşi fac loc într-un buchet ce îmi umple inima de bucurie. O panglică vişinie le aduce şi le păstrează împreună.

bunicii La ce sunt buni bunicii IMG 20200411 181614 600x800

În prag mă aşteată mama cu paltonul roşu de scufiţă, îl trag pe mâneci, îmi aşez cordonul,prind mâna bunicii şi plecăm. Nu înainte să rostim cuvintele magice: ,,Iartă-mă!” ,, Dumnezeu să te ierte!” Ce voiau oare să spună? Iartă-mă pentru ce? Cu ce am greşit bunica? E frumos să-ţi ceri iertare de câteori greşeşti cuiva. Dar n-am făcut nimic!… Poate nu-ţi aduci aminte ori nu ţi-ai dat seama. Ţii minte când ai ieşit aseară la copii? Matei ţi-a cerut să-i dai şi lui bicicleta să se plimbe… Matei e prea mic, nu ştie să meargă pe ea şi mi-o strică!… Hm! Îmi alung din gând faţa dezamăgită a lui Matei de seara trecută şi încep să urmăresc cu privirea albinuţa ce dă târcoale lalelelor roşii din mâna mea. E atât de mică, gingaşă, colorată,  are nişte aripioare străvezii, dar face zarvă mare printre petale. De unde vine şi unde se duce? Mama zice că se hrăneşte cu polen şi stă într-un stup cu familia ei, dar n-am văzut niciunul. Oare cum arată?

bunicii La ce sunt buni bunicii IMG 20200412 225219 600x800

Iată-ne însă în faţa bisericii. În difuzoare răsună vocea preotului Ilie, zeci de oameni sunt deja înăuntru la liturghie. Bunica îmi dă o lumânare aprinsă, un bănuţ de hârtie, ne închinăm la icoana Maicii Domnului din stânga altarului, pun florile într-o vază imensă din vreme pregătită să le primească, iar paşii se opresc în faţa unei uşi pe jumătate deschise. Din spatele unui veşmânt auriu răsare o mână care face semnul crucii în direcţia mea, întind lumânarea şi bănuţul, deşi ştiu că părintele nu-mi va lua bancnota, ba îmi va da câteva în plus. Îmi rosteşte numele, mă binecuvântează şi îmi spune să-mi cumpăr creioane colorate de bănuţii primiţi. Îi zâmbesc recunoscătoare şi mă întorc lângă bunica.

bunicii La ce sunt buni bunicii IMG 20200411 183150 600x800

Strana cântă parcă un cântec de leagăn, un murmur imperceptibil, cuvinte parcă nerostite. Pe cât de liniştitoare e muzica, pe atât de neplăcută e întâlnirea cu soborul mătuşilor ce vin duminică de duminică la biserică. ,,Nepoata? Ţi-a venit nepoata! Vai ce mare te-ai făcut! O domnişoară! A cui e? De la băiat ori de la fată? În ce clasă eşti? Dar ce rochiţă frumoasă ai!“ Ca să scap de adunătura de cuvioase mă refugiez în colţul din dreapta al stranei unde stă duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare bunica Anica, e de fapt bunica mamei, străbunica mea. Aici nu îndrăzneşte să mă ia la întrebări nici cuvioasa Parascheva – nu cea pictată pe perete, vecina guralivă din capătul străzii – nici nevasta lui moş Mitru care are o plăcere deosebită să-mi întindă fălcile de câte ori mă vede.  Alături de străbunica sunt în siguranţă. Are, de când mă ştiu, un scaun al ei, nu se aşează nimeni acolo decât ea.  Oare l-o fi adus de acasă ori şi-o fi făcut dascălul milă de ea, la un moment dat, văzând-o adusă de spate? În colţul ei de linişte şi pace e permanent într-o stare de contemplare. Cântă o dată cu strana, deşi nu face parte din cor, rosteşte rugăciune după rugăciune, ba se bagă şi peste cuvântarea preotului , ce e drept cu voce joasă – ştie pe de rost toată slujba şi toate rânduielile şi cu toate acestea nu se plictiseşte. Cum aşa? Eu după ce învăţ o poezie îmi place să o recit de câteva ori, să mă aplaude mama, apoi vreau să învăţ alta şi alta. ,,Ai un cântecel pe care îţi place să-l fredonezi iar şi iar?” ,,Da!” „Floricele pe câmpii, hai să le adunăm copii”, încep eu cu entuziasm! ,,Şi de ce îşi place să-l cânţi pe ăsta? Mai ştii şi altele!” ,,Mă simt fericită, bucuroasă când e primăvară, când pot să ies afară să mă joc cu copiii, să culeg flori! Iubesc florile şi soarele şi copiii!” ,,Şi eu iubesc toate astea, draga bunicii, şi eu!” Şi îşi reia strofa de unde a dus-o între timp corul. Simt cum vocea ei se contopeşte cu vocea stranei şi se ridică până sus în turla bisericii. Privirea mea urmăreşte sunetul şi surprizător întâlneşte o rândunică. Prin ce cotlon, ferestruică deschisă, a reuşit oare să se strecoare înăuntru? Ce frumoasă e şi ce sprintenă! Zboară dintr-o parte în alta a încăperii, din pridvor, în anvon, în altar şi înapoi. Se aşează pe marginea unui vitraliu şi îşi potriveşte trilul la unison cu vocea colectivă a stranei. E un moment magic, o poveste. Mă uit cu nişte ochi mari la străbunica. Ea mă priveşte zâmbind.  ,,Şi tu ai fost odată aşa!” ,,Aşa cum? O rândunică? Adică am putut să zbor?” În colţul acela de strană, în colţul acela de biserică, în colţul acela de sat, în colţul acela de lume era linişte şi pace, zâmbete şi credinţă, protecţie şi încredere, siguranţă şi iubire. În cotlonul unei inimi mici creştea o lume mare. O sămânţă era pusă la încolţit şi avea să-şi caute drumul către soare. La ce sunt buni bunicii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.