Aud des: ,,Vreau ceva dulce!” Când ai mâncat ultima dată un ecler ca la bunica? Cremă de vanilie din belşug, învelit în ciocolată de casă, nu în crustă de zahăr de 5 milimetri ca în supermarket. Nu toţi ne pricepem la bucătărit. Iar cei care se pricep cât de cât stau de obicei extrem de prost cu timpul. Varianta cea mai simplă: cumpărăm de-a gata!
Mioara Cîrjan face prăjituri de casă şi pentru cei care nu au timp şi pentru cei care nu se pricep. Pune pasiune maximă, ingrediente naturale, amestecă totul după reţeta bunicii, încinge cuptorul cu moderaţie, iar după un răgaz bine meritat dulcegăria aromată e gata.
Savoarea stă în prospeţimea ingredientelor. Ouă avem de la găinile din curte, dacă nu sunt suficiente apelăm la vecini. Făină, din producţia proprie. Lapte, la fel. Totul e natural. Spre exemplu, cojile de ecler nu le fac cu prafuri cum se face în comerţ, ci din ingrediente naturale şi le coc la tuci. Crema se face aici în laborator, se fierbe pe foc. Uneori, în funcţie de preferinţele clientului, adaug ciocolată cu diverse arome, dar am un distribuitor foarte bun care îmi aduce marfă de calitate.
Un ecler la Coana Mare, cum îşi spune Mioara, costă doar un leu şi jumătate. Din laboratorul său de provincie ies zilnic aproximativ 80 de eclere, sute de fursecuri, zeci de prăjituri. Cea mai aglomerată perioadă a săptămânii este evident weekendul când are comenzi speciale.
La sfârşit de săptămână am câte două trei cununii, tot atâtea nunţi şi petreceri de botez. Iar Candy Barul trebuie pregătit în ziua evenimentului, nu poţi să pregăteşti nimic dinainte. Uneori simt că nu le mai fac faţă. Am şapte angajaţi şi vreau să mai angajez, numai că nu găsesc cofetar cu experienţă aici în zona Roşiorii de Vede. Am adus câteva fete din sat, le-am învăţat eu cât am putut, cât m-a încăput timpul, dar aş mai avea nevoie de cineva care să ştie meserie. În ziua de astăzi, puţini mai vor să înveţe.
Mioara se trezeşte în fiecare zi la 5:30 şi nu iese din bucătărie decât la 23:00.
Noi lucrăm în ture, ne luăm şi libere, Mioara însă e permanent aici. Fără ea nu se mişcă afacerea. În primul rând că nouă trebuie să ne arate cum se face. Unele lucruri le-am învăţat deja, dar nu avem încă suficientă experienţă.
Recunoaşte una dintre angajate, în timp ce pregăteşte crema de vanilie pentru eclere.
Mie mi-a plăcut să gătesc de mică. La 10 ani făceam clătite, biscuiţi, eram înnebunită după dulciuri. Îmi plăcea să inventez reţete. Îmi amintesc şi acum primii cozonaci pe care i-am făcut cu mama. Şi ea era pasionată de gastronomie. De la ea am moştenit pasiunea asta.
O pasiune care în timp a devenit afacere de familie. În decembrie anul trecut Mioara şi-a deschis un punct de lucru în Beuca, judeţul Teleorman şi o cofetărie în Roşiorii de Vede. Investiţia iniţială s-a ridicat la aproximativ 6 mii de euro.
Am deschis chiar înainte de Crăciun. Încă nu-mi vine să cred cât am cifra de afaceri şi aş putea să fac mult mai mult, dacă aş mai angaja un cofetar. În decembrie 2015 am început cu un singur angajat, un cuptor şi o vitrină frigorifică. Timp de un an nu am rămas cu nimic în urmă: facturi, chirii, devize. Cred că am reuşit pentru că am preţuri şi pentru cei care au bani şi pentru cei care nu au un salariu decent în ţara asta. Un ecler este 1,5 lei, kilogramul de fursecuri îl dau cu 20 lei, chiar dacă omul cumpără de la mine din cofetărie sau de la distribuitori – colaborez cu trei magazine alimentare din zonă. Fac şi torturi la comandă. În funţie de blat, cremă şi decoraţiuni, un tort de două kilograme costă între 60 şi 70 de lei.
