Relaxare, aer curat, natură, aventură, misticism, cărări de munte, povești, într-un cuvânt VACANȚĂ. Și nu orice vacanță. Dacă dragostea se face minim doi, concediul se face la prieteni cu prieteni. Căsuța din Luncă de la Polovragi primește musafiri în orice anotimp, la orice oră. În poiana din curte se adună, indiferent de vreme ori de vremuri, prietenii prietenilor familiei Ban. Astăzi am fost noi.

Margarete proaspăt culese din grădină plutesc într-un vas de lut creat într-un atelier din Horezu. În bolul cu apă și-au făcut loc și câteva flori de câmp. Nu mireasma florilor, ci parfumul căpșunilor din farfuria de alături ne îmbie să ne așezăm la masa din curte și să depănăm povești alături de gazda noastră.

Familia Ban a dat aglomerația din București pe liniștea de la Polovragi în urmă cu 7 ani, o dată cu ieșirea la pensie. În căutarea unui loc retras, dar cu potențial turistic, Marian și Nona au ales să se stabilească în Gorj, la poale de munte. Căsuța din Luncă a fost ridicată în câteva luni chiar de ei doi împreună cu câțiva prieteni pricepuți.

Marian: ,,Știam locul acesta de acum 40 și ceva de ani. Un coleg de școală m-a adus aici în vremea liceului. Bunicul lui locuia chiar aici în sat, avea o casă mare boierească. Ne plăcea să cutreierăm munții, să descoperim locuri noi. Am organizat chiar și o expediție în peștera Polovragi care la acea vreme nu era deschisă publicului, nu era amenajată, nu era nici măcar curent electric și trebuia să ne asigurăm permanent ca lanternele să nu rămână fără baterii. Prima dată am ajuns până la desenul mural ,,Doamna cu coasa”. În cea de-a două expediție, în `72 am descoperit 6,5 km de peșteră. Noi am făcut prima cartografiere a locului. Eu am ceva talent la desen așa că m-am pus în slujba grupului de exploratori. Îmi amintesc și acum, am dormit în cort în curtea Mănăstirii Polovragi. Era în vogă atunci romanul ,,Cireșarii” de Constantin Chiriță, apoi apăruse și filmul. Eram fascinați de zonă.”

Eclipsa de soare din ’99 l-a adus pe Marian din nou la Polovragi, de data aceasta a venit împreună cu soția și fiul lor. O experiență fenomenală pe care n-ar fi ratat-o pentru nimic în lume. Astfel că în momentul în care s-a decis că vrea o casă la țară, locația era deja aleasă.

Marian: ,, Aici era o pajiște imensă, flori de câmp, liniște… Se auzea doar pârâiașul din vale. Când a văzut Nona minunăția asta a zis: Aici ne facem casa. Într-o lună ne-am apucat de treabă. Ne-am mișcat repede cu ajutorul prietenilor. Mai greu a fost să-i convingem pe localnici să vândă. Oamenii din Polovragi au cultul pământului: <<Taică eu nu vând pământ, după ce mor eu vorbiți cu fiul meu, cu nora… Cât trăiesc eu nu dau.>> Și dacă vor să vândă țăranii nu spun niciodată că vând un teren, ei vând întotdeauna pământ. Cuvântul ăsta are o semnificație mult mai profundă pentru ei, ține de rădăcini, de apartenență. Aici nu s-a putut face colectivizare. Cel mai sărac sătean avea 5-6 hectare de pământ. ”

O dată rezolvată problema achiziției, planurile familiei Ban prindeau contur. Căsuța din Luncă din Polovragi a fost gândită ca un spațiu de relaxare pentru familie și prieteni, un loc unde se spun povești, se râde mult și se doarme bine. Construită în stil tradițional tărănesc, Căsuța din Luncă păstrează arhitectura și culoarea locală, deși a fost ridicată pe structură de lemn, nu din chirpuci și bârne ca pe vremuri. Are patru camere de oaspeți, toate dotate cu grup sanitar propriu, o terasă generoasă – prispă cum îi spune Marian și oamenii locului și un spatiu de socializare: o bucătărie imensă și un loc de servit masa cu vedere spre livadă. Un loc perfect să-ți încarci bateriile.

https://ro-ro.facebook.com/CasutaDinLunca/

În Polovragi dacă moare cineva la 80 de ani, tot satul zice că a murit de tânăr

Marian: ,, În zonă sunt niște unde telurice extrem de benefice. Tot ce crește aici e extraordinar: iarba, florile, culturile agricole, orice plantă e foarte viguroasă. A venit la noi o bună prietenă doctor homeopat. De dimineață până seara era pe munte. A găsit aici în zonă peste 50 de plante medicinale în stare nativă, cum le-a dat Dumnezeu. Sunt niște radiații disipate care fac bine organismului. Se doarme extraordinar de bine. Visăm în culori. Nu e glumă. Am visat acum o parte, noaptea viitoare altă parte, continuarea. În zonă ar fi rezerve de uraniu nativ, iar radiațiile emise disipat sunt în beneficiul naturii și al omului.”

Datele INS din ultimii ani arată că cei mai longevivi români trăiesc în județul Vâlcea. Potrivit statisticilor din 2010, bărbaţii din Horezu au o medie de viață de 76,3 ani, iar femeile, de peste 80 de ani!

Nona: ,,La Polovragi dacă moare cineva la 80 de ani, tot satul zice că a murit de tânăr.”

Marian: ,,Eu n-aș mai da viața de aici pe cea de la București. Aici timpul trece încet.”

Nona: ,,Nu auzi claxoane. Îi vezi că trec cu mașinile: unul dintr-un sens, altul din celălalt sens, se opresc fix în intersecție, coboară geamul de la portieră, se salută, stau de vorbă, dacă vine o a treia mașină oprește, așteaptă ca vecinii să-și termine conversația… Nu se aud claxoane la Polovragi.”

Legenda lui Zamolxis și a jidovilor din Oltenia de sub munte

Pasionată de cultura asiatică, Nona are o explicație mai puțin obișnuită pentru atmosfera liniștită a locului, dar și pentru firea deschisă a localnicilor.

Nona: ,,Din cele șapte chakre energetice ale Românei, chakra comunicării este în zona Polovragi. Este locul care dezleagă limbile oamenilor.”

Bioenergoterapeuţii consideră Polovragiul cel mai bun loc pentru tonifierea generală a organismului. Legenda spune că Zamolxis îi învăţa pe vraci tehnici de tămăduire a sufletului şi trupului (poli-vraci).

Marian: ,,Se pare că polovraca nu a fost o plantă, renumită pentru puterile ei curative și care ar fi dispărut din culegerea ei excesive, ci denumirea dată unui set de rețete, preparate din amestecuri din plante medicinale, stiute de Zamolxis și transmise prin viu grai din vraci în vraci, dar care s-ar fi pierdut de-a lungul vremii.”

Și nu e singura legendă care circulă la fața locului. Oamenii din Polovragi vorbesc despre existența jidovilor, persoane cu înălțimi impresionante – un singur uriaș măsura cât 25 de oameni obișnuiți – care ar fi trăit în Oltenia și Muntenia în primele timpuri ale antropogenezei. Când se deplasau călcau din deal în deal. Povestea jidovilor apare pentru prima dată în „Dacia Preistorica“ al lui Nicolae Densusianu.

Pe lângă legende și povestiri, musafirii familiei Ban au parte și de aventură. La doar doi kilometri distanță, chiar la poalele muntelui Piatra Polovragilor din Parâng, se află Mănăstirea Polovragi. Lăcașul de cult a fost ctitorit în 1505 de către doi boieri din zonă: frații Radu și Petru Zamona. 150 de ani mai târziu, pe temelia vechii mănăstiri un alt boier ridică o nouă construcție bisericească în stil bizantin. Se întâmpla în timpul domniei lui Matei Basarab. Pictura murală a fost realizată în același stil de meșterii Școlii de la Horezu. Mănăstirea deține o colecție de 3.000 de cărți foarte vechi scrise în română, greacă și slavonă, dar și 650 de icoane pictate pe sticlă și lemn.

Pe cărarea spre munte, Marian își duce prietenii pe Cheile Oltețului, cele mai înguste din România, unii spun că din Europa. În apropiere se află Peștera Polovragi, astfel poveștile spuse până mai devreme de gazdă încep să prindă contur. Dacă este vară, temerarii se încumetă să urce pe Transalpina, pentru un peisaj unic sau fac un pas de jidov peste munte și vizitează Peștera Muierilor. Un alt punct de atracție turistică în zonă este Muzeul Trovanților. ,,Pietrele vii¨ așa cum le spun localnicii s-au format acum 6,5 milioane de ani ca urmare a depunerilor sedinetare în delta Pontului Euxin, Marea Neagră de astăzi, care în vechime se întindea până în această zonă, ulterior s-a retras spre est.

Turiștii sunt atrași însă ca un magnet de ceramica de Horezu. Vizitarea unui atelier de olărit este și pe lista musafirilor familiei Ban. După ce simți lutul printre degete, imposibil să nu pleci acasă cu o farfurie, o vază sau un bol din care răsare țanțoș ,,Cocoșul de Horezu”. Din atelierul meșteșugăresc pornim spre ,,Culele Oltenești¨ de la Măldărești. Printre brazi și castani zărim mai întâi bătrâna Culă Greceanu, construită de boierii Măldărești ca o fortăreață în zonă la începutul secolului XVI. La o aruncătură de băț, într-o poiană luminoasă se află Cula Duca. În 1912, marele om politic I.G. Duca a ridicat în aceeași curte și o casă de vacanță.

După traseul turistic realizat de comun acord ne întoarcem în Căsuța din Luncă de la Polovragi pentru câteva zile de relaxare. O cafea aburindă pe prispă la nouă dimineața. Un motan care te mângâie pe picioare cu coada stufoasă. În zare se văd munții. Nu se aude decât susurul izvorului din vale.